Testele COVID-19 aproape nu există.

Zilele trecute mă simțeam puțin ciudat, în sensul că mă ținea puțin gâtul, aveam un disconform general așa să zic.. Deja a început panica mai ales auzit că o cunoștință care trecuse pe la mine înainte de crăciun, a făcut un test de COVID-19 și a ieșit pozitiv. De la crăciun și până acum, clar a trecut o perioadă destul de mare să se vadă dacă am ceva sau nu. Așa că m-am evident cu mască pe față prin tot orașul să găsesc teste covid. M-am simțit fix cum era jocul ăla acum ceva ani cu pokemonii, caută testul covid în toate farmaciile.

Am început cu Catena, Dr. Max, Dona și toate farmaciile pe care le-am găsit în drumul meu. Peste tot răspunsul era parcă predefinit.. „n-avem” sau „nu ținem”.. dar peste tot în aceste mari lanțuri de farmacii. Apoi o farmacistă de la Dona mi-a indicat unde aș putea să găsesc acest miraculos test, evident la o farmacie mică de cartier, că lanțurile mari de farmacii „nu țin așa ceva”.

Ce mi se pare stupid este faptul că se face atâta reclamă pentru niște prostii de teste, peste tot sunt oamenii îndemnați să se testeze dacă au probleme, să sune la DSP sau UPU, dar nicăieri niște amărâte de teste. Mă gândesc când vor ieși vaccinurile alea de momentan sunt doar la stat, pentru publicul larg și vor fi disponibile pentru cumpărare din farmacii, la fel.. vor face reclamă la așa ceva, dar fără să aibă stoc?!

Long story, short.. Am făcut testul și eu și soția mea, suntem negativi, deci nu avem coviduț așa că toate bune cel puțin pentru moment. Sper să fie așa până la finalul pandemiei.. Poate eu fiind mai tânar, nu chiar în formă, dar mult mai în formă decât alții.. poate fac față bolii, am făcut față multor altor chestii.. dar părinții, bătrâni fiind, acolo mi-e mie frică..

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp