pokemon go

Scurt Review: Pokemon GO

Începând de ieri am zis să testez și eu puțin Pokemon GO, acest joculeț despre care vorbește toată lumea, despre care am văzut atât de multe review-uri, unele în română dar cele mai multe în engleză.

Unele mai bune, altele mai proaste, însă cum zice americanul.. „There is no such thing as bad publicity”, corect?! Corect. Deci dacă nu există publicitate rea, atunci hai să-i dau drumu cu acest articol.

Una la mână, în încercarea mea de  a instala jocul am dat despre tipica problemă cu GPS-ul, care nu vroia să meargă nici în ruptul capului. După 2-3 ieșiri din joc și redeschiderea sa, iar mai apoi verificat setările de la GPS, am realizat că se poate să fi fost buba la mine, așa că într-un final i-am dat de cap.

Am instalat jocul, și apoi dacă tot aveam treaba, am zis hai să ies puțin din casă, și să-mi rezolv treburile dar să prind și niște Pokemoni, că de, îmbinăm utilul cu plăcutul.

În aproximativ 2 km parcurși pe jos, am găsit în jur de 5-6 pokemoni sălbatici și neîmblânziți așa ca mine 🙂 Evident, am urmărit un review întâi că nu știam cum să prind drăciile alea mici 🙂

Toate acestea se întâmplau ieri, cred că vreo oră jumate am ținut aplicația deschisă, apoi cam asta a fost. Deci totuși nu cred că prezintă o mare obsesie pentru mine acest joc, mai ales să merg fără să văd pe unde calc, nu cred că e genul meu, însă poate fi ceva distractiv.

Decât să mergi pur și simplu pe jos, fără un țel anume, sau chestii tehnice, poți face ceva care să fie și puțin mai hazliu, iar așa faci totul să fie mai amuzant.

pokemon go

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

2 Responses

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *