Provider de doi bani

Acum ceva vreme, mai exact pe pe 27 decembrie 2015, am făcut o achiziție, am zis eu.. că va fi una super bună, promoție super tare, una alta.. Am decis să iau un server dedicat cu panou de control, la 50% reducere. Proprietăți zic eu bune, 8 GB ram, 4 procesoare de 3.2 Ghz, 1 TB spațiu, 5 ip-uri și cireașa de pe tort era faptul ca includea gratis și licență Direct Admin, cunoscătorii știu ce-i ăla. Zis și făcut, scot cardul de cumpărături la interval, și zis să fac super manevra. Văzusem oferta pe un forum de așa ceva, unde orice provider își pune propriile oferte, evident cu discount-urile aferente. Plătesc, și începe această istorie fără sfârSHIT. Mă gândeam că activarea va fi instantă, sau va dura câteva ore, că instalare, că una alta.. A durat 2 zile sa-mi seteze serverul, însă eram mulțumit gândindu-mă că pe termen lung această alegere va fi una bună și profitabilă. În gândul meu deja îmi făcusem socotelile, și dădeau pe plus. Am instalat panoul de mai sus, Direct Admin, licență, tot.. pus totul la punct. Era funcțional serverul, CentOS tată, totul mergea brici. Asta se întâmpla pe 29 decembrie.

provider

A 2-a zi, mi-am adus aminte că vroiam să mai instalez ceva pe respectivul server, și evident am încercat să intru în el. „Connection Time Out” era răspunsul pe care-l primeam de la clientul SSH. Zic, cine știe ce-o fi, zic hai să-i da un restart, să încerc altceva, evident fără succes. Am pus pe 30 decembrie primul ticket de suport. A trecut ziua de 30, de 31, 1-3 nu se punea problemă zicând că de, orice om are revelion. Abia pe 4 ianuarie 2016, dimineața, am primit un răspuns, ei propunându-mi să schimbăm sistemul de operare și să instalăm ceva virtualizare. Am fost de acord, să facem ce spuneau ei. Am așteptat, zic.. iarăși, hai că poate durează vreo 2-3 ore până rezolvă, nici un răspuns, pe 5, nici un răspuns pe 6, nici un răspuns pe 7, abia azi după ce le-am mai pus vreo 2 tickete, și i-am contactat până și pe Facebook, am primit un răspuns, că azi va fi gata serverul și că de fapt nici ei nu știu de ce serverul merge însă nu are internet pe el. Momentan încă aștept.

Greșeli pe care le-am făcut eu ar fi.. Am ales să cumpăr de la o firmă de gheto să zic așa, am ales să cumpăr în baza prețului nu a review-urilor făcute de alții care au pățit la fel ca mine. Am ales să cumpăr din Polonia, nu de pe meleagurile noastre. Și mai ales, pot să vă zic un lucru, nu cumpărați decât dacă ați văzut câteva review-uri bune la adresa oricărei firme ar fi. Altfel, faceți o mare greșeală.

PS: SlaskDataCenter.pl sunt de rahat.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp