„La cușcă cu tine” Sezonul 2

Ieri și alaltaieri probabil ați tot văzut ba pe Facebook, ba pe Twitter, ba la televizor, ca oficial de luni iară începe un nou sezon din „serialul”.. „La cușcă cu tine”. Bine, este o oarecum o mini serie cel puțin momentan. Adică, după cum spuse nenea Arafat și dom’ Președinte Iohannis, începând de luni, 9 noiembrie 2020, ora 00:00 (adică duminică noapte) vor intra următoarele reguli în vigoare, sau cel puțin așa am înțeles eu:

  1. Școala se face online 100%
  2. Pe cât posibil în industriile unde se poate lucra de acasă, se va trece la acest tip de muncă. (telemuncă/muncă remote/muncă de acasă, cum vreți să-i ziceți)
  3. Oricine altcineva lucrează cu public, va lucra după ora 5 dimineața, până la maxim ora 9 seara (05:00 și 21:00)
  4. După ora 11 noaptea (23:00) până la 5 dimineața (05:00) nimeni n-are voie să iasă la plimbare sub clar de lună, decât cu hârtie în care explică clar unde a fost, de ce și unde se duce.. de parcă ar fi și anotimpul în care să ieși la plimbare afară la ora aia noaptea.
  5. Terasele care au un acoperiș, o podea și mai mult de 2 pereți laterali, vor fi închise.. deci, dacă ai acoperiș + podea + jumătate de perete + jumătate de perete sau un singur perete, nu-i bai, merge și așa.
  6. Piețele vor fi închise.. NU CELE DIN EXTERIOR, NUMA PIEȚELE CARE SUNT ACOPERITE SAU ÎNCHISE. (am scris cu litere mari să nu-mi sară la gât piețarii)
  7. Masca va fi OBLIGATORIE ORIUNDE, mai puțin în casă, acolo ai voie fără mască, dar, dacă prin absurd te duci la careva în vizită și n-ai domiciliul acolo, trebuie să stai cu masca pe față. La faza asta cu masca pe față oriunde, sincer nu prea îmi convine, dat fiind faptul că sunt bărbos, dar asta e.. mai scurtăm din barbă și trecem mai departe. Iar dacă-ți vin în vizită rudele care nu le-ai mai văzut de ani de zile, atâta vreme cât nu te da cineva în gât că faci paranghelie și nu ți-e frică de COVID-19, că tu mergi pe barosăneală și că „botnița” nu e pentru tine, ci pentru proști, atunci.. orice am scris eu aici, e de vrăjeală oricum, deci n-are rost. Ieși afară de pe blogul meu. 🙂

Deci cam acestea sunt cele înțelese de mine ca vor intra în vigoare de luni încolo. Așa că pregătiți-vă de un nou sezon din.. „La cușcă cu tine”, că acum e semi-cușcă, dar urmează sezonul full, maxim după alegeri.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp