Apple sau nu Apple?

De câteva zile am trecut „cu munca” pe un Apple Macbook Pro, adică am primit de la firma la care lucrez acum, un Macbook Pro, pentru a-mi desfășura activitățile. Inițial, n-am vrut să-mi iau Apple, fiindcă, personal gândeam că este un laptop ca oricare altul, doar că este mai scump, cu mult mai scump. Dar în cele din urmă am fost convins de un coleg să adopt tehnologia Apple, așa că am zis, hai să vedem ce-o fi, că doar nu o fi un capăt de lume. Așa că, în loc să aștept înca 2-3 săptămâni să-mi vină alt laptop, non-Apple, am îmbrățișat OSX-ul.

Primele zile, mă uitam ca „vita la poartă nouă”, era ceva ciudat pe biroul meu, cu iz metalic, și nu era un „box” sau vreo armă, ci.. un laptop ciudat de subțire. Deschide-l, setează-i chestii, află chestii noi.. află de „gesture touch” și destea.. eu fiind obșnuit cu tastatura și desktop-ul, și pentru simplul fapt că chiar și la laptopul meu personal aveam mouse, niciodată n-am observat că există „gesture” și pe touchpad-ul de la ASUS.

A trecut o săptămână și ceva, și vreau să zic ca m-am obișnuit foarte mult cu tastele mici de la acest Macbook. Bine, și tastele de la laptopul meu Asus erau mici, comparativ cu tastatura de la desktop, însă, parcă, încep ușor ușor să-mi dau seama că multe chestii sunt mai ușoare pe OSX.

Un coleg, după ce a început să se joace mai mult cu acel laptop, și-a pus Hackintosh pe desktop, și cred că acesta va fi următorul pas și pentru mine dacă mă adaptez foarte bine pe OSX. Momentan, ușor, ușor, toate la timpul lor. Bine, teoretic parcă ar fi mai bine să-mi iau un iMac, dar totuși, la ce prețuri au, parcă mai repede îmi pun eu OSX pe desktop.

De asemenea, până acum se poate spune că am fost „fan” înrăit al Android, și tot ce ținea de Samsung, totuși, cred că în ceva vreme, după ce va trece această perioadă de carantină, mă voi întrepta ușor spre Apple, presimt. Nevastămea, are iPhone de vreo 2 ani (de când m-a bătut la cap să-i iau), chiar și atunci eram sceptic, însă, zilele astea, înainte de paști i-am luat un alt iPhone, fiindcă celălalt era model mai vechi și destea.. nu neg, vroiam să testez și eu telefonul cel vechi în tihnă fără să mă bârâie că-i stric ceva.

Așa că acest cadou, l-am făcut fără să mă gândesc prea mult, mai ales că de ziua ei i-am luat un Samsung, și am prins momentul în care am crezut că va ceda ispitei să revină la Android, dar apoi odată s-a sucit, și a zis că dacă nu-i iau tot iPhone, mai bine să nu-i mai iau. Vă dați seama ce fel mi-a picat fața, când am rămas cu telefon cumparat și trecuse și perioada în care-l puteam returna și să iau altceva sau să iau banii înapoi. Așa că, acum, mă voi juca cu fostul ei iPhone, până mă voi decide dacă-l păstrez și trec cu toate pe acest sistem de operare, sau nu.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp